Există pe Pâmânt nu mai puțin de 7 miliarde de oameni. Ființe terestre care își duc viața într-un mod mai mult sau mai puțin asemănător. Dar, 400 de kilometri deasupra noastră, aflați pe stații spațiale există un grup de oameni, ființe extraterestre a căror existență e în același timp atât de diferită, cât și înspăimântător de asemănătoare cu a noastră.
Ne trezim, ne spălăm, sărim –sau nu peste micul dejun, dar bem probabil cafeaua, sau cel puțin un ceai. Muncim și luăm prânzul. Mai muncim puțin apoi ne întoarcem acasă. Ne relaxăm. Petrecem timpul cu familia sau prietenii. Citim. Ne uităm la televizor. Facem sport. Și o luăm de la capăt. Activități cotidiente efectuate de majoritata dintre noi, în majoritatea timpului, pe care le considerăm banale. Dar care e oare rutina unei fiinte extraterestre? Unui atronaut, sau, după cum îi spun rușii, cosmonaut?
Nu știm cu exactitate când am început să luam în considerare cerul, sau stele ca o posibilă casă. Cert este totuși că printre toate miturile antice se regăsesc mărturii despre ființe extraterestre -ființe care trăiesc sub o formă sau alta în spațiu. Dar de la vis la realitate e cale lungă, și a fost nevoie de 2 războie mondiale, și un Război rece pentru a reuși să ajungem printre stele. Prima persoană care a ajuns în spațiu a fost Yuri Gagarin, pe 12 aprilie 1961. Au trecut deci mai bine de 60 de ani de la acel moment istoric. Americanii conduși de Neil Armstrong au cucerit Luna. Se spune că până în 2024, primii oameni vor păși pe Marte. Nu știm ce va fi atunci, dar acum există în jurul planetei ființe extraterestre ce trăiesc pe stațiile spațiale.
Să te speli poate fi puțin dificil atunci când apa ”fuge” de tine. Acesta este unul din efectele gravitației. Pentru a contracara acest lucru, atronauții folosesc pe cât posibil produse de igienă fără clătire. Acestea au fost inițial concepute pentru bolnavii de spital care nu aveau acces la duș. Pentru a folosi toaleta, cosmonauții trebuie să se lege de vasul de toaletă, iar în locul apei utilizate de pământeni, intră în funcțiune un aspirator. Acesta elimină toate rămășițele.
În ceea ce privește mâncarea, ei au la dispoziție o variate de produse. Pot mânca alimente obișuite, precum fructe, sau deshidratate pe care le vor încălzi într-un cuptor special. Cel mai interesant lucru este că deși primesc condimente-ketchup, maioneză, sarea și piperul sunt în stare lichidă. Altfel, gravitația le-ar face să zboare care încontro. Pe lângă cantitate, aportul caloric este de asemenea important. În medie, o femeie trebuie să mănânce 1900 de calorii iar un bărbat până în 3200.
După o zi lungă, nimic nu este mai odihnitor ca somnul. Dar să dormi în spațiu poate fi puțin dificil. Nu te poți arunca pur și simplu în pat. Astronauții se leagă de sacii de dormiți, și petrec aproximativ 8 ore dormind. Dacă nu s-ar lega, aceștia ar pluti în cabină, și ar risca să se lovească. De asemenea, ca oricare dintre noi, și aceste ființe extraterestre au coșmaruri, și chiar sforăie.
Nu putem discuta despre spațiu fără să vorbim de primul, și momentat singurul român care a părăsit Pământul: Dumitru Prunariu. Acesta a trecut printr-un îndelung, și secret proces de recrutate și formare atât pe teritoriul României cât și în URSS. În 1981, acesta a a petrecut puțin mai mult de o săptămână la Bordul Stației Cosmice Saliut 6. Sperăm că în viitorul apropiat, acțiunile domnului Prunariu vor fi repetate.
Dacă vreți să aflați mai multe despre cum e să trăiești în spațiu, ai aici un material video foarte intersant.
Asociația “Țara Tinerilor Uniți” este o organizație nonprofit în interes social general, având personalitate juridică de drept privat, fără scop patrimonial, înființată în anul 2014.
Această organizație a fost finanțată prin fonduri Erasmus+ în cadrul proiectului „Tinerii in dialog cu autoritățile publice locale ale Sectorului 3".
Tel: 0765.855.158 (info general)
Soseaua Giurgiului, nr 86, Complex comercial, etaj 1, Sector 4 - București, RO