Website oficial - ONG ATTU

Ce înseamnă pentru tine sa faci fapte bune?

Am să îți răspund eu:

Pentru mine ATTU înseamnă să fac fapte bune, însă nu doar atât. ATTU este mai mult decât un ONG, este o familie, un grup de oameni care au același scop, ne gândim la lucrurile  care ar putea să îi ajute pe copii să evolueze, ne gândim la educație, la respect și cel mai important, la iubirea față de semeni.

Nu suntem perfecți.

Nici nu ne dorim asta, suntem cea mai bună versiune a noastră, ne dorim ca faptele realizate până acum într-o zi să dea roadele dorite. Când am venit aici nici eu nu credeam atât de mult în mine, am avut emoții la prima întâlnire cu ATTU și nu aveam încrederea de astăzi. Pot să spun că sunt un caz reușit al acestei asociații. Mereu trebuie să fim creativi și motivați, să ne spunem părerile și ideile, fiindcă asta ne ajută pe noi, dar cu siguranță și pe cei din jurul nostru.

ATTU a avut până acum aproximativ 50 de campanii.

Campanii în care i-am ajutat și le-am adus un zâmbet copiilor din mai multe orașe. Totul începe prin a găsi școala care pe baza anumitor criterii are nevoie de asistență materială sau de specialitate (îndeosebi pe plan psiho-social).

Apelăm și ne îndreptăm spre ea cu mici cadouri pentru copii dar și cu activități educative, pentru că pe asta ne bazăm: promovarea Educației și importanței ei în dezvoltarea armonioasă a unui individ.

Oricând simți că vrei să faci fapte bune,

Participă la încercarea noastră de a-i încuraja pe copii spre a evolua.
Te așteptăm cu drag, aplică aici: https://ongattu.ro/alatura-te-attu 

Ne dorim să promovăm ajutorul dezinteresat și responsabil,

Să ne gândim cum putem sprijini viitoarele generații. Viitorii adulți, care acum dețin o mașinuță și se joacă cu păpușile, ei sunt speranța noastră! Copiii care ne așteaptă cu brațele deschise mereu când îî vizităm, asta pentru că noi îi ascultăm, îi înțelegem și îi încurajăm, în cel mai sincer si profesionist mod cu putință.


Autor articol:
Alexandra Dan – https://alexandradan.com


Sursă imagine:
https://pixabay.com/photos/hands-friendship-friends-children-2847508

Lasă un răspuns