Black Friday a ajuns la numărul 10 în România

Black Friday a ajuns acum la ”borna” cu numărul 10 și foarte multe s-au schimbat de la prima ediție când BF a fost făcut în grabă și avea foarte puține produse interesante. Au rămas în urmă anii în care site-urile cădeau des și când încă avea rost să mergi de la prima oră într-un magazin fizic ca să ieși apoi în brațe cu un televizor sau un cuptor cu microunde. Mulți oamenii nici nu vor să audă de Vinerea Neagră, supărați fiind că prețurile cresc în lunile dinaintea evenimentului. La polul opus sunt cei care nu se mai pot opri din cumpărat și își iau tot ce prind, încântați de existența unei reduceri.

 

 

Vinerea Neagră sau Black Friday este un nume informal pentru vinerea următoare Zilei Recunoștinței, din Statele Unite, care este sărbătorită în a patra joi a lunii noiembrie. A doua zi după Ziua Recunoștinței a fost privită ca începutul sezonului de cumpărături de Crăciun din Statele Unite încă din 1952. Termenul „Vinerea Neagră” nu a devenit folosit pe scară largă până în deceniile mai recente. Multe magazine oferă vânzări promoționale în Black Friday și se deschid foarte devreme, cum ar fi la miezul nopții, sau chiar își pot începe vânzările la un moment dat de Ziua Recunoștinței. Vinerea Neagră nu este o sărbătoare oficială, dar California și alte state au adoptat „Ziua după Ziua Recunoștinței” ca o sărbătoare pentru angajații guvernului de stat. Uneori aceasta ia locul unei alte sărbători federale, cum ar fi Ziua lui Columb

 

 

Black Friday 2020 va fi cu totul special din cauza pandemiei. Normal ar fi să nu mai vedem îmbulzeală în magazine și cu siguranță că va crește mai mult ca în trecut ponderea cumpărăturilor online, mai ales că unele magazine au început campania de acum două săptămâni (valabil și în anii trecuți), astfel că nu este nevoie să se înghesuie toți oamenii într-o singură zi.

 

 

Multe lucruri s-au schimbat de la primul Black Friday românesc, acum 9 ani. Lucruri care erau la modă atunci, în prezent scad, dar altele rămân la modă mereu (cum ar fi smartphone-urile și televizoarele).

Câteva estimări arată că vânzările de Black Friday ar putea crește față de anul trecut cu 20%, ceea ce ar însemna nivel aproape dublu față de 2017 și de 5 ori mai mare față de 2013.

Millward Brown face an de an un sondaj în care întreabă câți au auzit de Black Friday și câți au intenția să cumpere. Acum 8 ani 27% dintre cei întrebați au spus că au auzit de BF, în 2015 s-a ajuns la 71%, iar acum, la 90%. La capitolul intenție de a cumpăra ceva, ponderea a crescut de la 16% în 2012, la 42% în 2015, la 50% în 2019 și la 54% în 2020.

Apoi, dacă acum 7-8 ani mobilul conta mult prea puțin din totalul site-urilor mari, cam pe la 15-20%, în prezent pe multe site-uri s-a trecut de 70%. Ponderea plăților cu cardul din totalul cumpărăturilor a crescut de la sub 10% la primele Black Friday-uri, la peste 40% în prezent, ponderea urmând să fie mai mare după ultimele luni când, pe fondul nevoii de distanțare, oamenii au plătit și mai mult online.

Prin 2012-2014 încă era la modă ca oamenii să meargă la prima oră în magazinele de profil și se formau cozi. Acum nu mai este chiar așa mai ales că o pondere tot mai mare s-au orientat către online și își fac un plan cu ce să cumpere. În 2020 mersul la magazin de Black Friday nu va mai fi o soluție decât pentru mai puțini.

Black Friday, ”marea zi a reducerilor”, a început timid în România în 2011 și a crescut enorm în 2013, 2014 și 2015. La fel s-au înmulțit și controversele și nemulțumirile, pe internet apărând în fiecare an print – screen-uri cu prețuri care nu scădeau cât de mult promitea comerciantul sau care erau crescute arfificial înainte. Produsele cu adevărat interesante au în general reduceri mai mici, cam de 10-25%. Cei care spun că Black Friday este doar o uriașă farsă de marketing se referă la ea cu apelativul ”Black Fraier Day”.

 

Acum nouă ani foarte puțină lume auzise de Black Friday, termenul fiind cunoscut mai ales de cei pasionați de tehnologie. Conceptul a fost pentru prima oară vizibil în țară în 2011 când însă desfășurarea a fost dezlânată, nu a existat o strategie clară și doar câteva magazine online au fost “pe fază”. Practic, unele magazine online pur și simplu au pus un banner negru vineri dimineața și au scăzut câteva prețuri, văzând că rivalii porniseră o campanie de Vinerea Neagră. A fost un Black Friday timid și cu totul slab față de ce avea să vină.

Lucrurile s-au schimbat radical în 2012 când s-a comunicat masiv pe tema “sărbătorii reducerilor”. Mai mult decât atât, Black Friday s-a extins în multe domenii din afara electro-IT-ului, exemple fiind biletele la concerte, încălțămintea, anvelopele, parfumurile, imobiliarele, mobila, accesoriile de baie și multe altele. Multe site-uri au “picat”, coletele au ajuns și după mai bine de 20 de zile, însă au existat și mulți oameni care și-au luat produse care i-au mulțumit. Black Friday era încă la început.

În 2013, Black Friday, pentru prima oară s-a petrecut în două “valuri”: unul pe 21 noiembrie, altul pe 28 noiembrie, o serie de magazine anunțând un ”Black Week” care ținea opt zile între aceste date.

În anii urmatori lucrurile s-au stabilizat, iar astazi Black Friday sau Black week nu mai surpdinde pe nimeni. Deși sunt mulți care nu mai cred în magia prețurilor, perioada promoțională are incă fidelii ei.

Plata se face acum preponderant cu cardul, dat fiind faptul că cele mai multe cumparaturi se fac în mediul online.

 

Articol scris de Mihai Bajureanu

Sursă: hotnews.ro