5 din cele mai bizare superstiții ale actorilor

7 ani de ghinion după spargerea oglinzii. Trifoiul cu 4 foi care poartă noroc. 3 ceasuri rele sâmbăta. Noroc, sau ghinion, superstițiile fac parte din viața noastră. Și deși poate nu urmărim cu religiozitate horoscopul, există meserii și bresle care sunt guvernate de obiceiuri care trebuie realizate într-un anume fel, sau, din contra care trebuie cu orice preț evitate. Sportivii profesioniști, marinarii, și chiar bucătarii. Dar astăzi vom discuta despre superstițiile ”mincinoșilor sinceri” (Albert Camus)- actorii.

Piesa-al-cărui-nume-nu-trebuie-rostit!

Mulți actori evită rostirea numelui celebrei piesei M-A-C-B-E-T-H pentru a evita un ghinion teribil. Legenda spune că la începutut piesei, cuvintele rostite de vrăjitoare sunt de fapt adevărate vrăji și pentru a răzbuna furtul meșteșugului lor, un sabat al vrăjitoarelor a blestemat piesa. Mai mult, în noaptea premierei, actorul ce o juca pe Lady Macbeth a murit subit, iar Shakespeare, autorul piesei, a trebui să îi ia locul rapid. De asemenea, în mai 1849 peste 20 de actori și 120 de persoane au murit în urma ciocnirilor cauzate de 2 actori rivali ce aveau rol principal în piesa mai sus-menționată. Au fost consemnate și alte accidente misterioase, sau chiar actori căzuți de pe scenă. Nu ne jucăm cu (presupusul) blestem al vrăjitoarelor!

Rupeți un picior!

Cum unui pescar nu îi putem spune niciodată ”Baftă la pește”, în același fel nu îi vom ura NICIODATĂ unui actor ”Succes!”.  Dacă vrem totuși să îl încurajăm, îi vom spune ”Rupeți un picior!”. Există multe variante și posibile explicații, dar cea mai probabilă vine din epoca elisabetană (sec. XVI). Dacă o reprezentație era pe placul publicului, acesta arunca monede pe scenă. Actorii rupeau deci rândurile ridicând banii de pe jos. O altă posibilă explicație are legătură cu termenul leg (picior) ce în engleza veche înseamnă și cortină. Cortina (piciorul) se va rupe din cauza uzurii. O piesă va fi deci atât de mult jucată încât cortina se va distruge. Ce poate fi deci mai bine decât să fim apreciați pentru munca și dedicarea noastră?

Să fie lumină!

Când intrăm într-o sală întunecată de teatru, e foarte posibil să ne împiedicăm. Trepte, decor, elemente de recuzită. Ar fi deci o măsură logică și inteligenta ca la finalul zilei, ultima persoană care părăsește teatrul să lase o lumină aprinsă pe scenă. E doar o chestiune de siguranță, nu? Ei bine, poate. Totuși, se spune că în fiecare teatru ”joacă” încă spiritul actorului cutare sau cutare. Lumina lasată pe scenă ar trebui să îmbuneze fantomele foștilor actori ce bântuie încă sala de spectacol. Alții susțin că lumina protejează scena de toanele acestor ființe fantastice. Indiferent că este una din superstițiile actorilor, sau o măsură de protecție, Actors’ Equity Association, sindicatul actorilor americani cere să existe în permanență o lumină pe scenă.

Dacă vreau să fluier, fluier!

Ca și celelalte superstiții , obiceiul de a nu fluiera în timpul spectacolului are la bază un motiv cât se poate de rațional. În trecut, înaintea automatizării, toate schimbările de decor erau realizate de dispozitive bazate pe scripeți, pârghii, și greutăți legate prin noduri. Întrucât cunoșteau foarte multe noduri, și erau puternici, coborârea, urcarea cortinei, și schimbarea recuzitei erau realizate de marinari. Nu aveau pe atunci căști să discute între ei, și nici nu puteau țipa, deci fluierau. Pentru a preveni confuzia, și pentru a evita producerea greșelilor, orice tip de fluierat a fost interzis. Lucrurile s-au schimbat și de multe ori treaba marinarilor se realizează prin simpla apăsare a unui buton.Tradiția însă dăinuie încă!

Albastru e dezastru!

În zilele noastre, hainele sunt făcute în serie și le putem achiziționa în orice culoare ne trece prin cap: de la verdele cel mai crud al ierbii, la roșul cel mai sângeriu, și galbenul cel mai aprins. Acum câteva secole, în schimb, fiecare haină era confecționată și vopsită manual. Iar în acel moment una din cele mai greu de obținut-și în consecință și una din cele mai scumpe era albastru. Actorii erau deci încurajați de producători să evite această culoare pretextând că albastru aduce ghinionul. Pe de altă parte, dacă teatrele erau în situații financiare dificile, foloseau albastrul pentru a masca acest lucru, și pentru a menține încrederea clienților săi. Evident, în zilele noastre albastrul este la fel de scump ca celelalte culori.

”Nu mai fi așa dramatică!”. Numim deseori o persoană care prezintă întâmplările într-un mod interesant -și uneori exagerat ”dramatică”,  iar legătura cu lumea actorilor este mai mult decât evidentă .Teatrul are o istorie lungă și bogată, iar superstițiile fac parte din farmecul ei. Mitizează și mai mult o artă a spectacolului veche de când lumea, și în același timp o ancorează de asemenea în uman. Până la urmă și actorii, ca fiecare dintre noi, urmează mai mult sau mai puțin superstițiile.